Profesor Maria Dorobanțu este primul român membru asociat al Academiei Naționale de Medicină din Franța.
În perioada 5-7 mai a avut loc Conferința Națională Zilele Medicale „Vasile Dobrovici”. Prezentă la manifestarea științifică a fost și prof. dr. Elvira Brătilă, Membru fondator al Societăţii de Endometrioză și Fertilitate Est-Europeană.
La data de 4 mai este marcată, anual, în România, Ziua naţională a inimii, în acord cu prevederile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a transmis azi o comunicare directă către profesioniștii din domeniul sănătății.
Patru echipe de medici au realizat, la finele săptămânii trecute, prima procedură de prelevare de cord pentru transplant la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe.
Aflați mai multe despre o nouă ediție a dezbaterilor organizate de ANMCS sub titlul „Ora Calității”.
Asigurarea STEMCare Autism decontează, în România, echivalentul a 6.000 de euro, pentru un potențial transplant de celule stem la copiii cu tulburări de spectru autist.
Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a anunțat săptămâna trecută trecerea în neființă a profesorului doctor Dan Coliță.
ANT are în plan dezvoltarea unui program de transplant de la donatori aflaţi în stop cardiac iresuscitabil, a anunţat recent dr. Radu Zamfir, directorul executiv al agenţiei.
După doi ani de pandemie, lucrurile încep încet-încet să reintre în normal, spune prof. dr. Ioan Sporea. Însă provocările nu au dispărut în totalitate. Una dintre acestea va fi recuperarea perioadei de contact redus între medici și pacienţi.
Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a transmis recent noi informații referitoare la siguranța unui medicament pentru profesioniștii din domeniul sănătății.
Cazuri de hepatită infantilă de origine necunoscută, identificată pentru prima dată în Regatul Unit, au fost depistate la copii din alte patru ţări europene, a anunţat marţi ECDC.
Comitetul pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență sau PRAC al Agenției Europene pentru Medicamente a avut o ședință în perioada 4 - 7 aprilie a.c.
A 17-a aniversare a Zilei Naţionale a Transplantului a fost organizată pe15 aprilie, sub auspiciile Ministerului Sănătății, Agenției Naționale de Transplant și Fundației pentru Transplant.
Manifestarea științifică națională cu participare internațională are loc în perioada 3-7 mai, la Hotel Internațional din Iași. Va avea șapte președinți de onoare, personalități ale lumii medicale.
Ministrul Sănătăţii a declarat că există un prim draft al strategiei naţionale de combatere a cancerului.
De Ziua Națională a Transplantului, CMR lansează un apel de înțelegere la nivelul societății cu privire la tot ceea ce reprezintă transplantul de organe, dar și un mesaj de susținere cu privire la dezvoltarea resursei umane implicate.
Vineri, 15 aprilie, este marcată Ziua Națională a Transplantului. Evenimentul reprezintă o conştientizare a faptului că transplantul salvează vieţile unor oameni care altfel nu ar avea altă şansă.
Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a aprobat utilizarea în regim de urgență pentru primul dispozitiv care poate detecta COVID-19 în probe de aer din respirație.
Chiar dacă în România sunt încă probleme privind cantitatea tratamentului necesar în hemofilie, calitatea acestuia a crescut în 2022, a arătat Nicolae Oniga, președintele ANHR.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe